Comisia Europeană: Mai mult de jumătate dintre produsele care apar online cu mențiunea ”ecologic” nu îndeplinesc acest criteriu
Semnal de alarmă tras de Comisia Europeană! Specificația ”ecologic” prezentă în mediul online pentru vânzarea diverselor produse este de cele mai multe ori falsă!
Comisia Europeană și autoritățile naționale de protecție a consumatorilor au publicat, astăzi, joi – 28 ianuarie, rezultatele unei verificări minuțioase a site-urilor web, un exercițiu care se efectuează în fiecare an pentru a se identifica încălcări ale legislației Uniunii Europene în materie de protecție a consumatorilor pe piețele online.
Potrivit unui comunicat ec.europa.eu, anul acesta, pentru prima dată, verificarea s-a axat pe dezinformarea ecologică, denumită și ”greenwashing”, practică prin care întreprinderile susțin că fac mai mult pentru mediu decât fac în realitate.
Prin această acțiune a fost analizată folosirea mențiunii ”ecologic” în diverse sectoare de activitate, cum ar fi confecțiile, produsele cosmetice și echipamentele de uz casnic. Autoritățile naționale de protecție a consumatorilor au avut motive să creadă că, în 42 % din cazuri, afirmațiile în acest sens au fost exagerate, false sau înșelătoare, acestea putând fi calificate drept practici comerciale neloiale în temeiul normelor UE. Amploarea dezinformării ecologice a crescut, pe fondul tendinței consumatorilor de a alege produse ecologice.
Comisarul pentru justiție, Didier Reynders, a declarat că fenomenul are loc pe fondul unei cereri din ce în ce mai mare a produselor ecologice.
”Din ce în ce mai multe persoane doresc să trăiască ecologic și, în acest context, felicit întreprinderile care se străduiesc să ofere produse sau servicii ecologice. Există însă sunt și comercianți lipsiți de scrupule, care încearcă să păcălească consumatorii recurgând la cu afirmații vagi, false sau exagerate. Comisia se angajează pe deplin să creeze condiții astfel încât consumatorii să poată face alegeri informate în contextul tranziției verzi și să nu mai cadă victime dezinformării ecologice. Aceasta este chiar una dintre principalele priorități ale ”Noii agende pentru consumatori”, pe care am adoptat-o toamna trecută”, a spus oficialul european.
Principalele constatări în urma verificărilor
În cadrul verificărilor ample, Comisia și autoritățile de protecție a consumatorilor s-au oprit asupra unui număr de 344 de afirmații aparent îndoielnice, pe care le-au analizat în detaliu, și au constatat că:
- În mai mult de jumătate din cazuri, comerciantul nu a furnizat suficiente informații astfel încât consumatorii să poată aprecia exactitatea afirmațiilor.
- În 37 % din cazuri s-au folosit afirmații vagi și generale, cum ar fi ”eco-responsabil”, ”ecologic”, ”durabil”, care urmăreau să le ofere consumatorilor impresia nefondată că un produs nu are impact negativ asupra mediului.
- În plus, în 59 % din cazuri, comerciantul nu a furnizat dovezi ușor de verificat în sprijinul afirmației făcute.În cadrul evaluărilor globale efectuate de autorități, s-a constatat că, luând în considerare diverși factori, în 42 % din cazuri au existat motive să se creadă că afirmațiile ar putea fi false sau înșelătoare și, prin urmare, că ar putea constitui o practică comercială neloială în temeiul ”Directivei privind practicile comerciale neloiale”
Măsuri care se impun în etapa următoare verificărilor
Potrivit informării, autoritățile naționale vor contacta societățile în cauză și le vor prezenta problemele identificate pentru ca acestea să le remedieze, după caz. Concluziile acestei verificări minuțioase vor fi luate în considerare în evaluarea impactului care urmează să fie pregătită pentru noua propunere legislativă de responsabilizare a consumatorilor în tranziția verde, anunțată în ”Noua agendă pentru consumatori”.
De asemenea, acțiunea de verificare minuțioasă presupune efectuarea simultană a unui set de verificări pe diferite site-uri web pentru a identifica încălcări ale legislației UE în materie de protecție a consumatorilor într-un anumit sector. În acest an, acțiunea s-a axat pe întreprinderile care pretind că vând produse ecologice.
Acest tip de verificări sunt coordonate de Comisia Europeană și sunt efectuate anual de autoritățile naționale de asigurare a respectării legii din UE, care formează ”Rețeaua de cooperare pentru protecția consumatorilor”.
Verificarea din acest an a presupus coordonarea autorităților de asigurare a respectării legii nu numai din Europa, ci și în întreaga lume, sub egida Rețelei internaționale de protecție a consumatorilor și de asigurare a respectării normelor (ICPEN). ICPEN și-a publicat rezultatele ,care arată tendințe similare.
Verificarea site-urilor web cu accent pe dezinformarea ecologică este una dintre inițiativele pe care Comisia le întreprinde pentru a le permite consumatorilor să facă alegeri mai durabile. O altă inițiativă este angajamentul privind consumul verde (Green Consumption Pledge), pe care comisarul Reynders a lansat-o la 25 ianuarie 2021, precum și o propunere legislativă menită să responsabilizeze consumatorii în tranziția ecologică printr-o mai bună informare cu privire la durabilitatea produselor și o mai bună protecție împotriva anumitor practici, cum ar fi dezinformarea ecologică și obsolescența timpurie. Va urma și o propunere legislativă privind folosirea mențiunii ”ecologic” utilizând metodele care se bazează pe amprenta de mediu.
Totodată, ca parte a strategiei sale ”De la fermă la consumator”, Comisia va propune un model obligatoriu armonizat de etichetare nutrițională pe partea frontală a ambalajelor produselor alimentare, astfel încât consumatorii să aleagă în cunoștință de cauză alimente sănătoase și durabile. Pentru unele aparate de uz casnic, eticheta energetică a UE oferă deja o indicație clară și simplă a eficienței energetice a produselor, ceea ce ajută consumatorii să facă economii la factura de energie și reduce în același timp emisiile de gaze cu efect de seră în întreaga UE.
Potrivit unei recente anchete de monitorizare a pieței de consum, 78 % dintre consumatori au considerat că impactul probabil asupra mediului al aparatelor de uz casnic este un criteriu foarte important sau destul de important atunci când aleg un produs, se arată în comunicatul Comisiei Europene.