Căpșunele Mariei după “metoda” mamei au devenit bio prin programul Creștem România BIO
Cine nu iubeşte căpşunele?! Dar când, de la o generaţie la alta, această iubire se transformă în pasiune, ia naştere o afacere de succes. Maria Codrea are o fermă unde cultivă căpşune. Tot ce ştie a învăţat de la mama ei, apoi s-a specializat cu ajutorul unor cursuri.
„Mama este o persoană foarte atentă la ceea ce consumă şi, de multe ori, ne spunea că ea cultivă căpșune în primul rând pentru familia ei şi apoi pentru clienți. Ce mănâncă fetele ei vor mânca şi clienții. Mereu era foarte atentă la tot ce administra în cultură şi am moștenit acest lucru de la ea”, povesteşte Maria Codrea.
Primele produse certificate de la startul programului
Prin urmare, trecerea la agricultura ecologică a fost una destul de ușoară, firească, în contextul în care respectul pentru pământ a făcut-o pe Maria Codrea să urmeze mereu regulile: „E adevărat că poți să alegi calea bătătorită sau poți alege să cultivi bio. Adică mai multe reguli, mai multă atenție. Merită, dacă te gândești că alegi agricultura viitorului”.
Maria avea culturile în proces de conversie când a fost selectată în programul Creştem România BIO, un program inițiat de Carrefour pentru susținerea agricultorilor români care vor să treacă la agricultura BIO și din dorința de a asigura consumatorilor acces la alimente sănătoase, obținute responsabil. Acum se află în ultimul an de conversie, iar în luna iunie va primi certificatul ecologic. Căpșunele Mariei Codrea devin astfel primele produse ecologice certificate prin programul derulat de Carrefour, iar cei care iubesc aceste fructe le vor găsi pe rafturile magazinelor în această vară.
Programul Creștem România BIO a ajuns la cea de-a treia ediție, continuând promisiunea făcută de Carrefour a de susține fermierii locali pe drumul nou către agricultura viitorului, oferindu-le sprijin și consiliere în procesul de conversie și în plus, siguranța unei piețe de desfacere. Printre beneficiile participanţilor la programul Creștem România BIO se numără contractele ferme cu hipermarketul pe perioada de conversie (1-3 ani) și timp de încă 2 ani după momentul în care devin producători bio, precum și garanția că își vor putea vinde recolta la prețuri corecte în rețeaua magazinelor Carrefour.
Provocările: piață de desfacere și un preț corect
„În domeniul nostru, cel mai greu lucru este să găsești forță de muncă, iar în ceea ce privește produsul, să ai piață de desfacere şi un preț corect. Agricultura, horticultura sunt domenii foarte frumoase, iar în ziua de azi aproape tot este digitalizat. Pentru copiii fermierilor de azi, cu siguranță, va fi și mai ușor de condus o afacere în aceste domenii”, spune Maria Codrea.
Dacă te numeri printre fermierii care cred că bio înseamnă agricultura viitorului, Carrefour va fi alături de tine cu un contract de preluare a producției, cu acoperirea costurilor de certificare și consiliere permanentă.
Da, bio se crește mai greu. Dar creștem împreună. Înscrie-te pe https://crestemromaniabio.ro/ până pe 30 aprilie. Formularul, precum și criteriile de eligibilitate pentru ediția 2021, sunt disponibile pe pagina https://crestemromaniabio.ro/aplica-acum.
Hai, e rândul tău!